Lupta mea impotriva CRPS

De curand, am scris despre intalinirea minunata cu medicul meu de recuperare, un profesionist empatic si dedicat, care este familiarizat cu boala mea si intelege dificultatile cu care ma confrunt.
Doctorul meu mi-a prescris o doza crescuta de Gabapentina, mi-a recomandat sa iau vitamina D, si Romparkin pentru a combate durerea, si spasmele, din pacate, medicamentele nu mai au efectul dorit, iar kinetoterapia nu pare sa aduca progrese notabile.

Degetele de la picioare se contracta cu greu si durerea ramane insuportabila, inca port mereu sosete pentru a proteja pielea extrem de sensibila.
Dorm cu sosete pentru ca piciorul meu, care de obicei este rece ca gheata, sau fierbinte ca focul sa nu fie expus la durere din cauza sensibilitatii, exista nopti in care simt ca sunt arsa de vie, durerea este chinuitoare si extrem de severa.

Dimineata ma trezesc cu mici rani pe glezna din cauza temperaturii a piciorului meu, momentan mai exista foarte putine alternative de tratamente, care mi-au mai ramas.
In luna septembrie o sa merg in Austria din nou, pentru a incerca blocurile nervoase, sperand ca vor aduce un respiro in lupta mea.
Boala continua sa progreseze, incepand de la glezna si afectand acum intregul picior si spatele, ma intreb cum va evolua in viitor, dar raman optimista si continuu sa imi amintesc ca umorul trebuie sa insoteasca necazul pentru a supravietui si a face fata situatie.

Nu renunt si incerc in continuare sa gasim un tratament eficient.
Va multumesc ca imi sunteti alaturi si am incredere ca vom gasi solutii si speranta pentru a face fata la CRPS.
Pana data viitoare, traiesc fiecare clipa la maxim si infrunt boala cu zambetul pe buze!