O noua speranta in Romania si toxina botulinica

Dupa ce m-am reintors in Romania, am simtit un amestec de emotii, dar in mod special o liniste interioara, speranta m-a insotit, mai ales pentru ca aveam ocazia sa reincep kinetoterapia cu ingerul meu terapeut, Andrei. Centrul de recuperare era un loc familiar, unde energiile pozitive si amintirile frumoase m-au intampinat din nou cu bratele deschise.

Intr-o dimineata, am sunat cu inima plina de emotii pentru a-i spune medicului meu de recuperare Dr. Andrei Manasturean, ca m-am intors in tara, si astfel, am programat o consultatie in care am discutat posibilitatea folosirii toxinei botulinice pentru a combate spasticitatea distonica din piciorul meu afectat de CRPS.

Desi nu exista studii inca clare care sa demonstreze eficienta acestei proceduri, eu simteam in adancul meu ca trebuie sa incerc. Am stabilit sa utilizam crema cu lidocaina ca si anestezic din cauza hipersensibilitatii, pregatindu-ma pentru pasul ce avea sa urmeze.

Pe 24 iulie 2024, cu inima uscata de emotii, am ajuns la spital, unde dr. Andrei Manasturean medicul meu, si dr. Suciu, neurologul, m-au intampinat cu profesionalism si caldura, readucandu-mi increderea. Inainte de procedura, m-am rugat ca nelinistea sa se diminueze, sa pot simti o oarecare usurare in iadul meu numit CRPS.

Am intrat in cabinet, unde medicii se pregateau, si am resimtit acea intepatura a acului ascutit, insa, in ciuda disconfortului, medicii mei s-au straduit sa ma distraga cu conversatii linistitoare. Fiecare pas al procedurii ma simteam tot mai conectata la realitate.

Acest moment era dovada concreta ca eram pe drumul bun, luptand pentru ceva ce imi doream din tot sufletul meu, imi doream mai putine spasme, nopti mai linistite, si insfarsit sa pot merge cat se poate de normal.

Dupa cateva zile de la toxina botulinica, am simtit o transformare semnificativa in viata mea. Piciorul meu a inceput sa se linisteasca, iar noptile mele nu mai erau atat de agitate.

Spasmele care ma chinuiau anterior s-au diminuat considerabil si, cu ajutorul kinetoterapiei, am putut sa simt cum progresez in mers.

Ingerul meu terapeut, care a crezut in mine din prima clipa, a fost un sprijin nepretuit, ajutandu-ma sa depasesc limitele impuse de durere.

Toxina s-a dovedit a fi o alternativa excelenta pentru mine si stiu ca va fi necesar sa repetam aceasta procedura in viitor, dar sunt optimista, ma simt extrem de norocoasa ca am avut ocazia sa-i cunosc pe dr. Andrei Manasturean, medic de recuperare, si dr. Suciu, neurolog, care m-au ajutat enorm de mult.

Dr. Andrei Manasturean medicul meu tanar si extrem de empatic, este un far de lumina in intunericul pe care l-am simtit atat de mult timp, 4 ani de experiente dureroase cu alti medici care m-au facut sa cred ca tot ce simt este “doar in mintea mea.”

De-a lungul calatoriei mele cu CRPS, am intalnit multi doctori cu care experientele nu au fost intotdeauna placute, dar acesti ingeri mi-au adus speranta si o bucurie profunda.

Din pacate, in Romania, diagnosticarea si intelegerea complexa a CRPS ramane o provocare din cauza lipsei de cunostinte si cercetare comparativ cu Germania si SUA.

Continuarea acestei calatorii insa, ramane sa fie descoperita pe parcurs, dar ceea ce stiu este ca, alaturi de medicul meu sunt intr-un loc sigur, unde suferinta este empatizata si nu minimalizata.

Le sunt recunoscatoare din toata inima, pentru ca au schimbat radical parcursul meu si mi-au redat bucuria de a merge din nou.