Lupta mea continua fara oprire

Astazi vreau sa va impartasesc ultimele noutati din calatoria mea cu CRPS, in ultima perioada, am observat ca fac progrese mici dar nesemnificative pentru o remisie, dupa sarbatorile de Paste, am revenit cu o noua doza de motivatie, am avut si controale la Dr. S. J.

Chiar si in fata spasticitatii mele, reuseam sa rad si sa fac haz de necaz. Cu toate acestea, doza mea actuala de gabapentina, de 1200 mg de trei ori pe zi, nu mai are efect pozitiv.

In fiecare zi, fac exercitii de kinetoterapie si terapie cu oglinda, chiar si in ciuda spasticitatii mele, si durerilor puternice, atunci cand durerea mea scade la un nivel suportabil de 6 pe scala durerii, simt cum adrenalina imi creste si imi doresc sa fac cat mai mult posibil.

Medicii mei imi spun mereu ca cel mai greu lucru pentru mine este faptul ca mereu imi doresc sa fac pasi mari, iar apoi cazatura este cat se poate de puternica in urmatoarele zile pentru mine.

Imi amintesc si de cuvintele lui Andrei cu zambetul pe buze mereu „ Tu vrei sa zbori inainte sa mergi” lupt cu atacurile de durere si ma aflu in flacarile CRPS. Cu toate acestea, visez la normalitate si am speranta ca voi ajunge intr-o zi in remisie.

Totodata luna Mai este o luna plina de semnificatii pentru mine, plina de amintiri, si provocari noi, luna Mai este o luna in care am primit diagnosticul care mi-a schimbat viata, dar este si luna in care am fost adusa pe lume.

Este e o luna in care am trait atat de multe emotii si am avut parte de atat de multe schimbari, dar in acelasi timp este o luna in care am simtit ca Universul mi-a dat puterea sa merg mai departe.

In data de 3 mai 2022 mi-am auzit prima data diagnosticul in Austria si acum in suna atat de infiorator in minte cum doctorul imi spunea „ Sudeck” „CRPS.

Cred ca toata lumea isi sarbatoreste ziua de nastere cu bucurie, dar eu nu pot pentru ca in data de 4 Mai este ziua mea. Nu pot sa uit nici accidentul acela penibil din 5 Mai 2020 care mi-a schimbat complet viata, si toata existenta.

Cu toate acestea, am invatat sa nu ma las invinsa si sa continui sa lupt pentru remisie, pentru normalitate, pentru a zbura intr-o zi, in 14 Mai, voi avea din nou un control medical, si voi merge cu prietenii mei din grupul CRPS in Nurnberg, unde ne vom intalni cu un alt grup de persoane

Sunt recunoscatoare pentru oamenii minunati pe care i-am intalnit pe parcursul acestei lupte si pentru Ergoterapeuta mea magica care ma sustine neconditionat.

Sper ca intr-o zi voi putea spune ca dupa ani lungi de chin, am reusit si am castigat remisia, nu stiu ce aduce viitorul, dar stiu ca voi continua sa lupt neincetat pentru remisie si pentru o viata normala, visul meu este sa pot spune intr-o zi ca am reusit sa imi recastig normalitatea.

Cu fiecare zi, cu fiecare pas pe care il fac imi demonstrez nu doar mie, ci tuturor ca perseverenta chiar si cand ceva pare imposibil, devine posibil cand lupti si iti vezi telul in fata ochilor.