Simptome noi si o noua lupta

Dupa multe eforturi si sperante, am ajuns in cele din urma acasa in Romania, hotarata sa ma recuperez alaturi de echipa de la centrul de recuperare.
Aveam un plan bine pus la punct si simteam un val de determinare in mine, m-am intors la centrul unde si mentorul meu Andrei, ma astepta nerabdator sa incepem lupta.
Primele doua saptamani au fost relativ ok in ceea ce priveste mersul meu.
Am inceput din nou sa lucrez cu Andrei, urmand exercitii si proceduri pentru recuperare, si totul parea sa decurga bine. Eram optimista si credeam ca voi invinge.

Cu toate acestea, nimeni nu stia ca ceea ce parea la inceput a fi sfarsitul suferintei mele, s-a dovedit a fi inceputul altei provocari.
Intr-o zi, am simtit o senzatie extrem de ciudata la degetele de la picior, am remarcat ca piciorul meu s-a contractat intr-un mod oribil care m-a ingrozit.
Pe masura ce boala progresa, am inceput sa experimentez contractarile si tremuratul extrem de puternic al piciorului meu.
Aceste simptome noi imi adaugau un nivel in plus de dificultate in viata mea de zi cu zi. Activitati simple precum mersul sau chiar si somnul deveneau aproape imposibile.

Era o durere noua, intensa si inexplicabila, care ma facea sa simt ca oasele mele erau zdrobite treptat, incercam sa ma lupt cu aceasta durere infricosatoare, dar durerea ma coplesea si traiesc fiecare moment cu teama.
Amintirea acelor momente dureroase și traumatizante imi incleateaza inima in piept.
A fost o perioada in care simteam ca oasele imi sunt zdrobite, respiratia imi era sufocata si tremuratul piciorului meu era atat de intens incat nu il puteam controla deloc.
Nu exista cuvinte pentru a descrie suferinta pe care o traversez zi de zi.

Fiecare contractie strangea puternic muschii si facea piciorul sa se miste in mod necontrolat, de multe ori loveam involuntar cu piciorul in aer.
In timp ce sufeream in tacere, mi-am dat seama ca armata mea, care au fost martori la aceste crize dureroase, se simteau complet neputinciosi in fata situatiei mele.
Frustrarea si dezamagirea se putea citi pe chipurile lor, iar aceasta agrava si mai mult suferinta mea.
Chiar si atunci cand incercam sa-mi gasesc un refugiu in somn, tremuratul nu ma lasa sa-mi odihnesc corpul.

Nu puteam gasi o pozitie confortabila si, adesea piciorul meu sfarsea sub mine, incercand sa echilibrez oboseala si durerea, trebuia sa fac fata durerii si sa ma adaptez la noile simptome ale CRPS.
Deși urlam de dureri si tremuram incontinuu, am gasit modalitati de a-mi pune piciorul intr-o pozitie mai confortabila pentru a reusi sa adorm cumva noaptea.
Privind in retrospectiva, demonii acelei perioade m-au purtat pe culmile disperarii, testandu-mi limitele si puterea de a lupta.

Cu toate acestea, am reusit sa raman puternica si sa nu ma las distrusa complet de suferinta.
Dupa o saptamana de dureri infioratoare si contractari violente, am decis ca era momentul sa merg la sectia de Urgente.
Nu mai puteam suporta sa urlu de durere in fiecare zi si tremuratul constant imi consuma toate energiile, echipa medicala de acolo a inteles rapid gravitatea situatiei si a intervenit imediat.
Medicii mi-au administrat perfuzii cu vitamine si magneziu, iar efectul a fost mai mult decat benefic, piciorul meu s-a simtit imediat mai linistit si durerea s-a atenuat considerabil.

Acea scurta perioada de liniste a fost un adevarat dar, oferindu-mi putin ragaz si relaxare dupa zile de chin.
Dar cu toate acestea incapacitatea de a controla piciorul meu m-a impiedicat sa fiu in masura sa mai merg la recuperari.
Durerea si contractarile necontrolate m-au tinut departe de orice miscare sau exercitiu fizic, care ar fi putut ajuta la recuperarea mea.
Fiecare pas pe care il faceam se transforma intr-o provocare grea de suportat.
Durerea ma invaluia si imi dadea senzatia ca oasele vietii mele erau ca niste frunze sfaramate sub picioarele mele.

Sper sa pot aduce lumina si intelegere despre CRPS, nu doar pentru mine ci si pentru toti cei care se lupta cu aceasta afectiune nemiloasa, meritam sa fim auziti.
Durerea si suferinta ne pot invata multe in viata si ne pot face sa apreciem fiecare clipa ca o binecuvantare.