Inceputuri dureroase

Bun gasit tuturor!

Am sa incep desigur cu inceputul, cand normalitatea era o realitate si pentru mine.
La acea vreme incepeam sa devin un adult,navigam in lume, eram mereu vesela, si sanatoasa.
Niciodata in visele mele cele mai salbatice nu m-am gandit ca o sa transform, o alunecare intr-o saritura, astfel cazand in gol, cativa metri si asta mi-ar putea schimba toata viata.

Cumva simteam atunci ca reactia corpului meu la aceasta accidentare nu era una tocmai normala, simteam durerea atat de intens, ca un glont in glezna dreapta.
Din pacate, medicul meu ortoped, nu avea educatia si experienta necesara, pentru a diagnostica orice, cu exceptia unei entorse severe la glezna.

Cazatura mi-a rupt ligamentele de la glezna, ceea ce ar fi trebuit sa duca la purtarea ortezei cateva saptamani, repaus si dupa bineinteles recuperare completa.
Dar in cazul meu nu asta s-a intamplat, rana care ar fi trebuit sa se vindece, durerea care ar fi trebuit sa dispara, nu a mai facut-o.
A fost un accident care ar fi trebuit sa fie o simpla amintire dupa cateva saptamani.

Dar la mine durerea din picior a devenit atat de debilitanta incat cu greu puteam sa merg, purtam orteza si dupa cateva luni.
Noapte de noapte, o durere de arsura constanta, ma tinea treaza.
Cand ma inveleam pur si simplu contactul cu patura imi provoca durere.
Chiar si cea mai moale patura sau atingere usoara, purtarea pantofilor pentru mine au devenit de asemenea insuportabile.

Ma chinuiam zilnic pentru a-mi distrage atentia de la durerile tot mai severe in glezna, stiam ca ceva nu este in regula.
Dupa opt luni in care am incercat sa ignor durerea, parintii mei si-au dat seama si ei, ca ceva nu vroiam sa ma las retinuta de durere, dar abia puteam merge, si abia mai puteam respira.

Simteam permanent ca glezna mea este in flacari si arde neincetat, simteam ca sunt injunghiata de cutite aproape la fiecare pas, era o durere dincolo de orice mi-am imaginat vreodata in viata mea, si imi era foarte teama.
Aveam deja si alte simptome vizibile cum ar fi schimbari extreme de temperatura, roseata, edem, si bineinteles hipersensibilitatea, renuntasem la job, activitatiile mele au devenit extrem de limitate.

De asemenea visele despre un viitor stralucit si independent au fost spulberate.
Aceasta schimbare brusca la doar 21 de ani a inceput sa preia controlul asupra vietii mele, de fiecare data cand mergeam la un nou specialist, primeam multe diagnostice diferite.

‘Dragi Specialisti’
Am venit la voi pentru ajutor in timp ce trupul si sufletul meu fizic se prabuseau, pierzand din ce in ce mai multe bucati in fiecare zi care trecea,pentru ca nu ati vazut nimic „grav”
Nu ati parut deloc ingrijorati si ati ales sa nu ma ascultati, si sa nu ma credeti.
As fi vrut sa spun cat de adanca este durerea mea, dar nu am putut pentru ca am primit din partea voastra, doar atitudini dispretuitoare.

Eu eram sigura ca in corpul meu era ceva teribil de gresit, am urmat ordinul medicilor ortopezi, si tratamentele standard pentru
piciorul meu drept cum ar fi: orteze, diferite medicamente pentru a reduce umflarea, analgezice pentru ameliorarea durerii.

Din pacate, durerea nu a trecut deloc, ci s-a agravat, pe zi ce trecea starea mea devenise tot mai rea.
Dupa ce am facut si nenumarate analize de sange, raze, RMN, am ajuns la un nou medic ortoped.

Medicul a inceput sa vorbeasca dispretuitor cu mine de fata cu tatal meu.
Probabil a crezut ca doar imi imaginez durerea, vazand rezultatele analizelor, care aratau destul de bine, s-a comportat foarte rautacios.
Mi-am descris durerea ca find una extrema de arsura constanta, de parca cineva ar fi turnat benzina peste piciorul meu, si i-ar fi dat foc.

De asemenea culoare pielii mele la glezna, se schimbase in rosu, si simteam ca sunt in flacari, dar medicul nu parea ingrijorat deloc, si nici macar nu parea ca ma asculta.
Am iesit din nou plangand din cabinet, cu greutatea teribila a indiferentei ca nimeni nu vrea sa ma ajute.

Dupa scurt timp, am mers la un centru de recuperare unde am fost consultata din nou de un specialist in medicina fizica si de reabilitare.
Imediat a initiat un plan de recuperare pentru mine, am inceput sa lucrez in cadrul centrului cu o terapeuta.

De data asta, speram ca am ajuns pe maini bune, am inceput si fizio-kinetoterapia pentru a misca glezna cat ma lasa durerea insuportabila sa o fac.
O parte din capacitatea de miscare a gleznei, deja mi-am pierdut-o.

Ma asteptam, ca trebuie sa experimentez o anumita durere de la fizio-kinetoterapie, si de la masajele ce se aflau in planul meu de recuperare, dar speram ca o sa fiu bine.
Nustiam ca urmeaza sa am o vara in care fiecare zi o sa fie tot mai grea, si o sa fie defapt un cosmar care tot va progresa.

Miscam glezna in continuare la sedintele de kinetoterapie, chiar si cu cele mai severe dureri, care ma puneau mereu la pamant.
Au trecut cateva saptamani, dupa care
si terapeutii au vazut, ca recuperarea mea nu este una usoara.

Ma trezeam in fiecare zi, si vroiam doar o usurare.
Medicul de la centrul de recuperare, nu a inteles de ce nu functioneaza nimic.
A renuntat, mi-a spus ca am nevoie de un medic ortoped.

De asemenea la fel au procedat și terapeutii, au renuntat la mine toti.
Decizia lor m-a afectat, mai ales decizia terapeutei de cine m-am atasat.
Aveam incredere ca ea ma v-a ajuta sa scap de suferinta mea chinuitoare.
Iar a urmat o perioda in care vizitam diferiti specialisti, dar fara sa primesc ajutor.

Am simtit ca nimeni nu ma inelege si ca sunt singura in lupta mea impotriva durerii.
Durerea constanta si incapacitatea de a gasi usurare m-au afectat si pe plan emotional, doar plangeam nopti intregi, si urlam, era prea dificil.

Nu puteam gandi sau actiona altfel decat sa ma concentrez pe aceasta durere, durerile erau arzatoare, extreme si intense.
Era ca si cum piciorul meu era cuprins de flacari fierbinti.
Eram singura, doar eu si cu durerea ce
m-a coplesit incet-incet fizic si chiar si emotional.
Durerea persistenta si dificultatea de a o controla m-au facut sa ma simt neputincioasa, si stiam ca nimeni nu ma crede.

Prin aceste randuri am dezvaluit batalia mea de la inceput, pentru a fi inteleasa si recunoscuta ca o persoana reala si pentru a face fata conditiei mele, care la inceput mi-a fost adesea negata.